Manchester United are cel mai slab start de sezon din ultimii 30 de ani, cu doar 9 puncte în primele 8 etape din Premier League. Echipa lui Ole Gunnar Solskjaer se află pe locul 12 în campionat, iar ultimele cote la pariuri demonstrează cel mai bine situația jenantă în care se află clubul de pe Old Trafford.

Casa de pariuri SkyBet i-a dat lui Manchester United o cotă de 751 să câștige campionatul în această ediție. „Diavolii-roșii” au o cotă de zece ori mai mică să retrogradeze în Championship – 67.

În plus, chiar dacă joacă pe Old Trafford, echipa lui Solskjaer are o cotă de 5.35 pentru victorie în meciul cu Liverpool, cifră nemaivăzută în ultimii ani pentru acest rezultat, în derby-ul jucat pe Teatrul Viselor.

Manchester United primește vizita celor de la Liverpool duminică. Trupa lui Jurgen Klopp se află la polul opus – are opt victorii din tot atâtea posibile în startul acestei ediții.

Manchester United plătește cel mai mult pe salarii, în Premier League

Conform Swiss Ramble, 332 de milioane de lire sterline, adică aproximativ 376,8 milioane de euro este cifra impresionantă care reprezintă banii plătiți pe un an, ceea ce reprezintă o creștere de 43 la sută, adică 100 de milioane de lire față de fiecare din ultimele 3 sezoane.

David De Gea a semnat recent un nou contract, în care va primi 375.000 de lire pe săptămână, adică 425.600 de euro (22,13 milioane de euro pe an). Paul Pogba este și el unul dintre cel mai bine plătiți jucători din Premier League. Mijlocașul francez primește 290.000 de lire pe săptămână, adică 329.130 de euro (17,11 milioane de euro pe an).

În plus, „diavolii” i-au plătit lui Alexis Sanchez cel mai mare salariu din istoria Premier League, timp de un an și jumătate, până în această vară, când l-au împrumutat la Inter. Atacantul chilian este remunerat pe Old Trafford cu 400.000 de lire pe săptămână, adică 453.980 de euro, ceea ce înseamnă 23,6 milioane de euro pe an.

Sursa: DigiSport.ro