Edinson Cavani, atacantul lui Manchester United, a fost acuzat de o încălcare în formă agravată a regulamentelor Federaţiei Engleze de Fotbal (FA), din cauza utilizării unui cuvânt considerat rasist, într-o postare pe rețelele sociale, de luna trecută.

Edinson Cavani (33 de ani) a fost eroul “diavolilor” în partida câștigată de Manchester United în fața lui Southampton, 3-2, pe 29 noiembrie. Uruguayanul a intrat la pauză, când echipa sa era condusă cu 2-0, și a întors soarta jocului cu o dublă și un assist. Atacantul a fost felicitat de prietenii săi pe rețelele sociale pentru prestația excelentă, iar unuia dintre ei i-a răspuns amical, cu un termen considerat rasist.

FA s-a autosesizat și a precizat într-un comunicat că Edinson Cavani a fost acuzat de conduită inadecvată în legătură cu postarea de pe reţelele sociale, din data de 29 noiembrie 2020, care încalcă regulamentele sale prin mesajul jignitor, abuziv sau inadecvat şi care afectează imaginea jocului. Referirea la culoarea, rasa sau originea etnică constituie o încălcare gravă a regulilor FA.

Mesajul lui Edinson Cavani / Foto: Instagram @cavaniofficial21

Manchester United i-a luat apărarea lui Edinson Cavani

Manchester United a emis un comunicat în care îşi apăra jucătorul, explicând că nu a existat vreo intenţie răutăcioasă în mesajul lui Cavani: “Manchester United şi toţi jucătorii noştri sunt pe deplin angajaţi în lupta contra rasismului şi vom continua colaborarea cu FA în această privinţă.

Edinson şi clubul vor să clarifice faptul că nu a existat nicio intenţie maliţioasă în spatele mesajului, care a fost şters şi însoţit de scuze, imediat ce a fost informat că ar putea fi interpretat greşit. Jucătorul şi clubul vor lua acum în considerare acuzaţia şi vor răspunde FA în consecinţă“, se arată în comunicatul grupării engleze.

Cavani, care a reluat antrenamentele după o accidentare, este încă incert pentru meciul cu Sheffield United de joi. El are răstimp până pe 4 ianuarie pentru a răspunde la acuzaţiile formulate de FA.

12 milioane de euro este cota de piață a lui Edinson Cavani, potrivit Transfermarkt
30 iunie 2021 este data scadentă a contractului său cu Man. United
3 goluri în 10 partide a reușit Cavani în tricoul “diavolilor roșii”

Sursa: DigiSport.ro