Manchester United va debuta, din nou, în Premier League vineri, 19 iunie, împotriva echipei lui Jose Mourinho, Solsjkaer înfruntându-se însă cu o problemă sau două.

Click aici pentru pagina meciului

Ultimele luni i-au acordat cu siguranță lui Solsjkaer suficient timp de gândire cum să compună o echipă competitivă pentru primul meci oficial după pauza pandemică. United o întâlnește pe Tottenham vineri, iar toată lumea se așteaptă ca „diavolii roșii” să alinieze o echipă în formă.

Paul Pogba și Marcus Rashford s-au întors la antrenamentele uzuale, primul după o operație la gleznă, nemaijucand din septembrie, iar cel de-al doilea după o accidentare la spate. Rămâne deci de văzut dacă vreunul din cei doi va începe în primul 11, sau „noua” achiziție Ighalo va prinde postul de titular pentru acest meci.

Solsjkaer totuși are de unde să aleagă jucătorii pentru prima echipă în confruntarea cu Tottenham.

„Paul și Marcus au fost indisponibili, mai sunt câteva meciuri de disputat și toți jucătorii vor juca mai mult sau mai puțîn, în aceste condiții”, a spus Solsjkaer.

„Într-un fel, cei doi s-au trezit că au o responsabilitate mult mai mare în acest sezon, chiar și decât au sperat ei. Și sunt niște jucători importanți pentru noi”, a mai adăugat tehnicianul norvegian.

Nu este niciun dubiu că dacă cei doi vor fi apți din punct de vedere fizic vor juca alături de confirmatii Bruno Fernandes și Anthony Martial, pentru compartimentul ofensiv.

Scott McTominay, Nemanja Matic, Daniel James, Fred și Mason Greenwood, alături de Ighalo, sunt și ei în cărți.

Imaginea pare mult mai relaxată în spate, Solsjkaer avându-i la dispoziție alături de De Gea pe Aaron Wan-Bissaka, Victor Lindelof, Harry Maguire și Luke Shaw, probabilitatea fiind una foarte mare să se aleagă un sistem de joc 4-2-3-1.