Manchester United a început ezitant noul sezon şi s-a gândit deja la următoarele perioade de transferuri: vrea să aducă din stagiunea viitoare doi dintre cei mai promiţători fotbalişti englezi. James Maddison şi Jadon Sancho sunt jucătorii doriţi în campania de transferuri din vara viitoare de managerul lui United, Ole Gunnar Solskjaer, potrivit ESPN.

Maddison (22 de ani) se află de vara trecută la Leicester, care l-a cumpărat de la Norwich pentru 25 de milioane de euro.

Mijlocaşul englez este cotat de transfermarkt.de la 45 de milioane de euro.

Jadon Sancho, sezon trecut excelent la Borussia Dortmund

Maddison are 45 de meciuri şi opt goluri în tricoul lui Leicester, în toate competiţiile.

Sancho (19 ani) a fost cumpărat de Dortmund de la Manchester City, în 2017, pentru 8,7 milioane de euro.

Tânărul “internaţional” englez a jucat 61 de partide şi a marcat de 17 ori pentru Borussia Dortmund.

100 de milioane de euro e suma la care e cotat Jadon Sancho de către site-ul de specialitate transfermarkt.de.

Sursa: DigiSport.ro