Manchester United a decis să mai lase din prețul cerut inițial pentru Paul Pogba. Potrivit publicației britanice The Sun, „diavolii” cer acum „doar” 109 milioane de euro în schimbul mijlocașului de 27 de ani.

Explicația este că înțelegerea îi expiră în iunie 2021, așa că United nu vrea să-l piardă fără să ia vreun ban pe el.

Manchester United are și opțiunea de a activa prelungirea cu un an a înțelegerii, însă e puțin probabil că o va face, având în vedere că starul francez n-a fost prea convins că își dorește să rămână pe Old Trafford.

Pe lângă asta, campionul mondial este accidentat de multă vreme. Ultimul său meci a fost pe 26 decembrie.

Real Madrid și Juventus, interesate în continuare de Paul Pogba

Real Madrid și Juventus sunt interesate de mijlocaș de mai multă vreme, iar Zidane chiar i-a cerut răspicat lui Florentino Perez să-l aducă la Real Madrid în vara anului 2019, însă prețul cerut atunci de United, 196 de milioane de euro, a fost considerat inacceptabil de către madrileni.

De atunci, Pogba a mai jucat doar 8 meciuri, din cauza accidentărilor, în special la genunchiul stâng.

În urmă cu o zi, Pogba a postat imagini cu el antrenându-se îmbrăcat în tricoul lui Juventus, cu numele conaționalului său, Blaise Matuidi. Motivul, susține Pogba, a fost acela de a-l susține pe colegul său, care este infectat cu coronavirus.

Mino Raiola: „În vară vreau să duc la Real Madrid un mare jucător”

Celebrul impresar Mino Raiola a făcut recent o declarație care lasă loc de interpretări.

„La vară vreau să duc un mare jucător la Real Madrid”, a spus Raiola. Asta în contextul în care se știe că Raiola este impresarul lui Pogba. În plus, publicația spaniolă Marca a făcut și un sondaj în care întreabă cine va ajunge la Real: Pogba sau Haaland.

  • Pogba a revenit la Manchester United în vara anului 2016, de la Juventus, pentru 105 milioane de euro
  • Potrivit publicației de specialitate Transfermarkt, valoarea de piață a lui Pogba este de 100 de milioane de euro.
  • 143 de meciuri a jucat Paul Pogba pentru Manchester United
  • 31 de goluri a marcat francezul pentru „diavoli”

Sursa: DigiSport.ro