Paul Pogba “nu uită și nu iartă”. După ce a ratat transferul la Real Madrid în vară, starul francez cere acum dublarea salariului la Manchester United, potrivit publicației britanice Express.

Motivul principal al lui Pogba pentru a pleca de la United în vara care tocmai s-a încheiat a fost ratarea calificării pe un loc de Champions League, iar o mutare la Real Madrid era pentru el traseul perfect.

Cu toate acestea, negocierile dintre cele două cluburi nu s-au finalizat, mai ales după ce United “a ținut de preț” și a cerut 170 de milioane de euro. Așadar, acum Pogba vrea să “țină” și el de salariu, în sensul că vrea nici mai mult, nici mai puțin decât dublarea acestuia.

Actualul contract al lui Pogba cu Manchester United este scadent în vara anului 2021, însă “diavolii” sperau ca, în scurt timp, mijlocașul să-și prelungească acordul. În acest moment, e greu însă de crezut că se va întâmpla așa ceva, în noile condiții cerute de francez.

Conform publicației spaniole Diario Madridista, tot planul al fi pus la punct de agentul lui Pogba, cunoscutul Mino Raiola. Acesta va cere pentru Pogba un nou salariu uriaș, în valoare de 35 de milioane de euro pe an, față de cele 17 milioane pe an, cât are acum.

Astfel, decât să fie nevoiți să-l vândă la un preț mic peste un an, “diavolii” vor trebui fie să-l lase acum să plece, pentru a primi pe el o sumă bună, fie să-i accepte noile pretenții financiare.

Paul Pogba a ratat transferul de la Manchester United la Real Madrid în această vară

Paul Pogba a revenit la Manchester United în vara anului 2016, când “diavolii” au plătit 105 milioane de euro celor de la Juventus pentru “repatrierea” acestuia.

Mijlocaşul lui Manchester United declarase în mai multe rânduri că doreşte să plece, dar “diavolii-roşii” nu i-au dat drumul.

Conform celor de la Fox Sports, un cuvânt în această mutare l-au avut şi cei de la Adidas. Compania ar fi pierdut mulţi bani dacă Pogba ar fi părăsit-o pe United, iar aceştia au avut un rol de “mediator” între francez şi clubul din Manchester.

Campionul mondial cu naționala Franței a ratat 3 meciuri consecutive pentru United, pentru că se recuperează după o accidentare la gleznă suferită în remiza cu Southampton, 1-1, de la finalul lunii august.

  • 100 de milioane de euro este cota actuală a lui Paul Pogba, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
  • 30 iunie 2021 este data la care expiră contractul lui Paul Pogba cu Manchester United.

Sursa: DigiSport.ro