Manchester United, pe scurt Man Utd, este un club profesionist de fotbal din Manchester, Anglia, care evoluează în Premier League. Este unul dintre cele mai populare cluburi din lume, cu peste 50 de milioane de fani; asistența medie la meciurile echipei a fost cea mai mare între echipele englezești, cu șase excepții, din sezonul 1964-65 încoace. Fondat ca Newton Heath LYR Football Club în 1878, și-a schimbat numele în Manchester United în 1902 și s-a mutat pe Old Trafford în 1910.

În 1968, sub conducerea lui Matt Busby, Manchester United a fost prima echipă engleză care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, la zece ani după Accidentul aviatic de la München în care și-au pierdut viața opt jucători. Antrenorul actual este Ole Gunnar Solskjær iar cel mai de succes antrenor din istoria lui Manchester United este Sir Alex Fergunson, având în palmares 37 de trofee majore de când a fost instalat în funcția de antrenor în noiembrie 1986.

Este printre cele mai de succes cluburi din Anglia: pe parcursul a 20 de ani (din sezonul 1986-87), a câștigat multe trofee importante, mai mult decât oricare alt club din Premier League. Începând cu sezonul 1986-1987, Manchester United a câștigat de 19 ori Premier League, 12 Cupe a Angliei, 4 Cupe ale Ligii și 19 FA Community Shield (fiind un record). Sunt campionii en-titre ai Angliei, și au câștigat până acum 16 titluri de campioană. În 1968, a devenit prima echipă din Anglia care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, învingând pe Benfica în finală; au câștigat Liga Campionilor în 1999 și în 2008, ea a mai câștigat câte o dată Cupa Cupelor UEFA, Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală și Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA.

Din a doua jumătate a anilor ‘1990, clubul a fost unul din cele mai bogate din lume, și până de curând a avut cele mai mari beneficii dintre toate cluburile din lume, câțiva ani consecutiv. Din 2007, clubul este pe locul 4 în lume în ceea ce privește încasările, dar rămâne cel mai rentabil club de fotbal. Manchester United rămâne și cel mai scump club din lume. Manchester United este membru fondator al grupului “G-14” de cluburi europene de top.

Căpitanul este Wayne Rooney, care l-a înlocuit pe Nemanja Vidic în 2014. În mai 2013, Sir Alex Ferguson și-a anunțat retragerea, noul manager al clubului fiind David Moyes. După un sezon castastrofal făcut de David Moyes, acesta a fost demis de la club, fiind înlocuit cu Louis van Gaal. Deși olandezul a făcut două campanii spectaculoase de transferuri, cumpărând jucători bine cotați precum Radamel Falcao, Marcos Rojo, Memphis Depay sau Ángel Di María, cel din urmă fiind transferat la Paris Saint-Germain în vara lui 2015, și a promovat o nouă generație de tineri englezi precum Marcus Rashford sau Cameron Borthwick-Jackson, el a reușit doar un loc 4 în 2015, și un loc 5 precum și o Cupă a Angliei în 2016. Din acest motiv, olandezul a fost demis și înlocuit cu José Mourinho. Primele transferuri ale lui Mourinho au fost spectaculoase, reușind să-l convingă pe Zlatan Ibrahimovic să semneze pe gratis cu clubul din Manchester și să îl transfere pe Paul Pogba la echipa sa pentru o sumă de peste 100 mil. euro, făcându-l pe francez jucătorul cu cea mai mare sumă de transfer. De asemenea l-a transferat pe talentatul fundaș al lui Villarreal, Eric Bailly.

Sursa: Wikipedia